Lupta la titlu, prin ochii unei legende a Stelei: „Craiova nu mai are șanse, ăștia de la FCSB sunt cum sunt…” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Bumbescu (61 de ani), fostul mare fundaș central al Stelei, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport, despre lupta pentru câștigarea campionatului în România și a dat de înțeles că favorită este tot CFR Cluj.

Acum antrenor în cadrul Centrului de Copii și Juniori de la CSA Steaua, Adrian Bumbescu urmărește atent și ceea ce se întâmplă în prima ligă și le-a caracterizat pe rând pe fiecare dintre echipele de pe podium.

Mai mult decât atât, Adrian Bumbescu s-a declarat impresionat de ceea ce a realizat Emil Săndoi la Chindia Târgoviște, chiar dacă echipa este în play-out.

Adrian Bumbescu, despre Universitatea Craiova, FCSB și CFR Cluj, în lupta pentru titlu

„Mă uit la Chindia, îmi place de Săndoi cum îi antrenează. (n.r. Mai mult decât CFR și Craiova?) Mai mult. Și Craiova îmi place cum joacă. Dar la Craiova nu au puterea asta de a merge mai departe. Prea se poticnesc.

Nu știu ce este la Craiova, dar prea se opresc acolo. Uite, câștigau meciul cu Clinceniul și aveau 40 de puncte ca FCSB, erau în coasta lor. Acum nu mai au șanse deloc.

(n.r. Deci credeți că tot CFR se impune.) Echipa mai matură. Ăștia de la FCSB sunt cum sunt, sub presiunea rezultatelor și… Ca joc, vă spun, mă încântă poate Craiova, dar, în rest, sunt echipele foarte slabe”, a spus Adrian Bumbescu, în exclusivitate pentru ProSport.

CFR Cluj este lider în Liga 1, cu 42 de puncte, iar FCSB ocupă locul secund, cu 40 de puncte. Universitatea Craiova completează podiumul, cu 37 de puncte, însă oltenii au și un meci în plus față de primele două echipe.

Adrian Bumbescu l-a criticat dur pe Florin Tănase

În cadrul aceluiași interviu, Adrian Bumbescu l-a criticat dur pe Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 26 de ani al lui FCSB și golgheterul Ligii 1.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…